Cele 7 Minuni ale Lumii Antice sunt construcțiile și operele de artă pe care grecii și romanii le considerau cele mai uimitoare realizări ale omenirii. Le mai găsești sub numele de Minunile Clasice sau Minunile Antice, ca să nu fie confundate cu cele 7 Minuni ale Lumii Moderne, alese mult mai târziu.
Dintre toate, doar una a rezistat până azi. Restul au fost doborâte de cutremure, incendii sau invazii. Le știm din descrierile autorilor antici, din ruine și din săpăturile arheologice. Mai jos le iei pe rând: ce erau, cine le-a construit și ce s-a ales de ele.
Cum s-a născut lista celor 7 Minuni
Ideea unei liste cu „lucruri care merită văzute” (în greacă, theamata) a apărut în lumea elenistică, după cuceririle lui Alexandru cel Mare. Atunci grecii au început să călătorească mult mai departe decât înainte. Toate cele șapte minuni se aflau, de altfel, pe teritorii cucerite de Alexandru:
- Egipt: Marea Piramidă din Giza și Farul din Alexandria;
- Grecia: Statuia lui Zeus din Olympia și Colosul din Rodos;
- Asia Mică (Turcia de azi): Templul lui Artemis din Efes și Mausoleul din Halicarnas;
- Mesopotamia: Grădinile Suspendate din Babilon.
Lista așa cum o știm azi datează cel mai probabil din secolul al III-lea î.Hr. Ne-o spun două repere. Farul din Alexandria a fost terminat în jurul anului 280 î.Hr., iar Colosul din Rodos s-a prăbușit la un cutremur în 226 î.Hr. Colosul a fost ultima minune construită și prima distrusă. Astfel, toate cele șapte au putut fi văzute în același timp doar câteva decenii, aproximativ între 280 și 226 î.Hr.
Cel mai vechi text păstrat care le numește pe toate șapte este o epigramă a poetului Antipatros din Sidon, scrisă în jurul anului 140 î.Hr. Lista nu a fost însă bătută în cuie. Arheologul francez Jean-Pierre Adam a găsit nu mai puțin de 19 variante, redactate între secolele al II-lea și al XIV-lea. Tratatul „De septem orbis spectaculis” („Despre cele șapte priveliști ale lumii”) a fost atribuit multă vreme lui Filon din Bizanț. În realitate este mult mai târziu, probabil din secolul al V-lea d.Hr., și păstrează lista lui Antipatros.
Cele 7 Minuni ale Lumii Antice
- Marea Piramidă din Giza (Egipt): mormântul faraonului Keops, singura minune care există și azi.
- Grădinile Suspendate din Babilon (Mesopotamia): grădini în terase, de o frumusețe legendară. Nici azi nu știm sigur dacă au existat.
- Statuia lui Zeus din Olympia (Grecia): capodopera sculptorului Fidias, din aur și fildeș.
- Templul lui Artemis din Efes (Turcia): de două ori mai mare decât Partenonul, distrus mai întâi de un incendiator și apoi de goți.
- Mausoleul din Halicarnas (Turcia): mormântul monumental al lui Mausol, de la care vine cuvântul „mausoleu”.
- Colosul din Rodos (Grecia): statuia uriașă din bronz a zeului Helios, la intrarea în port.
- Farul din Alexandria (Egipt): poate cea mai folositoare dintre minuni, a ghidat corăbiile spre port timp de secole.
1. Marea Piramidă din Giza

Unde: platoul Giza, lângă Cairo, Egipt
Construită: circa 2560 î.Hr.
Înălțime inițială: aproximativ 146 m
Soarta: există și astăzi
Marea Piramidă, numită și Piramida lui Keops, este cea mai veche dintre cele șapte minuni și, paradoxal, singura care a supraviețuit. Era deja străveche pe vremea când grecii au alcătuit lista. Între construcția ei și nașterea lui Alexandru cel Mare au trecut peste 2.200 de ani.
A fost ridicată ca mormânt pentru faraonul Keops (Khufu), din Dinastia a IV-a. Avea inițial aproximativ 146 de metri înălțime și a fost cea mai înaltă construcție făcută de om timp de circa 3.800 de ani. A fost depășită abia în secolul al XIV-lea, de turla Catedralei din Lincoln, Anglia.
Cifrele sunt greu de imaginat. Baza acoperă peste 5 hectare, iar construcția are aproximativ 2,3 milioane de blocuri de piatră, cu o greutate medie de peste două tone fiecare. Cum au reușit egiptenii să le taie, să le transporte și să le așeze cu o asemenea precizie e și azi subiect de dezbatere între specialiști. Cele mai multe teorii vorbesc de rampe, sănii și o organizare excepțională a muncii.
Înăuntru se află un sistem de coridoare și camere, printre care Marea Galerie, un pasaj ascendent impresionant, și Camera Regelui, unde se găsește sarcofagul de granit al faraonului. Piramida atrage și azi milioane de vizitatori și rămâne cel mai cunoscut simbol al Egiptului antic.
2. Grădinile Suspendate din Babilon

Unde: Babilon, pe malul Eufratului (Irakul de azi), sau poate Ninive
Construite: probabil în secolul al VI-lea î.Hr. (după tradiție)
Soarta: dispărute; existența lor e încă disputată
Grădinile Suspendate, numite și Grădinile Semiramidei, sunt cea mai misterioasă dintre minuni. E singura pentru care arheologii nu au găsit nicio dovadă sigură.
Cea mai cunoscută poveste spune că regele Nabucodonosor al II-lea le-a construit pentru soția sa, Amytis din Media. Ea tânjea după munții verzi ai țării natale și nu se obișnuia cu câmpia arsă a Mesopotamiei. O legendă mai veche le atribuie regelui mitic Ninus, care le-ar fi dăruit soției sale, regina Semiramida. Despre ea se spunea că putea culege trandafiri proaspeți în orice anotimp.
Autorii antici descriu mai multe terase suprapuse, sprijinite pe bolți și coloane masive, pline de copaci și flori. Partea cea mai greu de crezut era irigația. Apa trebuia ridicată din Eufrat până pe terasele de sus, posibil cu un mecanism asemănător șurubului lui Arhimede. Așa puteau crește acolo nu doar plante locale, ci și specii exotice.
Lipsa urmelor din Babilon a dus la o ipoteză nouă: grădinile s-ar fi aflat de fapt la Ninive, capitala Asiriei, și ar fi fost făcute de regele Sanherib. Teoria se sprijină pe texte asiriene și pe resturile unor apeducte și canale de irigație foarte complexe din zonă. Oriunde s-ar fi aflat, Grădinile Suspendate au rămas în imaginația oamenilor ca un Eden construit de mâna omului.
3. Statuia lui Zeus din Olympia

Unde: Templul lui Zeus, Olympia, Grecia
Realizată: circa 435 î.Hr., de sculptorul Fidias
Înălțime: aproximativ 12 m
Soarta: distrusă în Antichitatea târzie
În sanctuarul de la Olympia, unde se țineau Jocurile Olimpice antice, se afla una dintre cele mai admirate opere ale artei grecești: statuia lui Zeus, făcută de Fidias, același sculptor care lucrase la Partenonul din Atena.
Zeus stătea așezat pe un tron somptuos. Statuia era crisoelefantină, adică avea un schelet de lemn acoperit cu plăci de fildeș pentru piele și foi de aur pentru veșminte. Avea în jur de 12 metri și umplea aproape tot templul. Se spunea că, dacă zeul s-ar fi ridicat în picioare, ar fi spart acoperișul.
În mâna dreaptă ținea o statuetă a lui Nike, zeița victoriei, iar în stânga un sceptru pe care stătea un vultur. Tronul era decorat cu scene mitologice din fildeș, aur, abanos și pietre prețioase.
Statuia nu s-a păstrat. Potrivit unor surse, a fost dusă la Constantinopol și a ars acolo în secolul al V-lea d.Hr. O știm din descrierile autorilor antici și din imaginea ei de pe monedele bătute la Olympia.
4. Templul lui Artemis din Efes

Unde: Efes, lângă orașul Selçuk, Turcia
Construit: secolul al VI-lea î.Hr., reconstruit după 356 î.Hr.
Soarta: incendiat în 356 î.Hr., distrus de goți în 262 d.Hr.
Templul lui Artemis, sau Artemision, era unul dintre cele mai mari temple ale lumii grecești, de aproximativ două ori mai mare decât Partenonul. Era închinat zeiței Artemis, venerată la Efes într-o formă proprie, ca zeiță a fertilității și ocrotitoare a orașului.
Prima mare clădire de marmură a fost începută în secolul al VI-lea î.Hr. de arhitectul Chersiphron și de fiul său, Metagenes, pe locul unor sanctuare mai vechi. Lucrările au fost finanțate în mare parte de Cresus, regele Lidiei, faimos pentru bogăția lui. Templul avea peste o sută de coloane și era împodobit cu sculpturile celor mai buni artiști ai vremii.
În anul 356 î.Hr., un om pe nume Herostrat i-a dat foc intenționat, doar ca să-și facă un nume în istorie. Locuitorii Efesului au interzis chiar pronunțarea numelui său, fără succes, după cum se vede. Tradiția spune că incendiul a avut loc chiar în noaptea în care s-a născut Alexandru cel Mare.
Templul a fost refăcut în perioada elenistică, dar a fost distrus din nou la invazia goților din 262 d.Hr. și nu și-a mai revenit niciodată. Ruinele au fost descoperite în secolul al XIX-lea. Astăzi, pe locul lui se înalță o singură coloană, reconstituită din fragmente, singurul semn rămas al vechii măreții.
5. Mausoleul din Halicarnas

Unde: Halicarnas (azi Bodrum, Turcia)
Construit: circa 353–350 î.Hr.
Înălțime: aproximativ 45 m
Soarta: dărâmat de cutremure în Evul Mediu
Mausoleul din Halicarnas a fost mormântul lui Mausol, satrap al Cariei în numele Imperiului Persan. A fost atât de faimos încât numele lui a ajuns să desemneze orice mormânt monumental: mausoleu.
Lucrările au fost începute și duse mai departe de Artemisia a II-a, sora și totodată soția lui Mausol, după moartea acestuia în 353 î.Hr. Arhitecții Satyros și Pytheos au îmbinat elemente grecești, egiptene și orientale într-un stil nou.
Clădirea se înălța la aproximativ 45 de metri și avea trei niveluri: un soclu masiv, un etaj înconjurat de coloane și un acoperiș în formă de piramidă în trepte. În vârf se afla un car tras de patru cai. Fațadele erau acoperite cu statui și reliefuri lucrate de sculptori celebri precum Scopas, cu scene din mitologie și din viața lui Mausol.
Mausoleul a rezistat aproape 17 secole, până când o serie de cutremure l-a dărâmat în Evul Mediu. La începutul secolului al XVI-lea, cavalerii ioaniți i-au folosit pietrele pentru Castelul Sfântului Petru din Bodrum. O parte din sculpturi se află azi la British Museum din Londra.
6. Colosul din Rodos

Unde: portul orașului Rodos, Grecia
Construit: terminat în jurul anului 280 î.Hr., de Chares din Lindos
Înălțime: peste 30 m
Soarta: prăbușit la un cutremur în 226 î.Hr.
Colosul din Rodos a fost o statuie uriașă a lui Helios, zeul soarelui și ocrotitorul insulei. Locuitorii au ridicat-o ca să sărbătorească rezistența în fața asediului lui Demetrios Poliorcetes, fiul unuia dintre urmașii lui Alexandru cel Mare. Se spune că statuia a fost plătită chiar din vânzarea armelor și mașinăriilor de asediu lăsate în urmă de inamic.
Sculptorul Chares din Lindos a lucrat la ea aproximativ 12 ani. Statuia depășea 30 de metri, cam cât un bloc de 10 etaje. Era făcută din plăci de bronz montate pe un schelet de fier, umplut cu pietre ca să fie stabil.
Imaginea cunoscută a Colosului cu picioarele depărtate peste intrarea în port, cu corăbiile trecând printre ele, este o invenție de mai târziu. Tehnic, așa ceva era aproape imposibil. Cel mai probabil statuia stătea pe un soclu înalt, pe țărm, lângă port.
Colosul a stat în picioare doar în jur de 54 de ani. Un cutremur puternic, în 226 î.Hr., l-a frânt la genunchi. Ruinele au rămas pe pământ peste 800 de ani și atrăgeau încă vizitatori. Potrivit cronicarului bizantin Teofan, în secolul al VII-lea d.Hr. arabii care cuceriseră insula au vândut bronzul unui negustor din Siria, care l-a dus cu 900 de cămile.
7. Farul din Alexandria

Unde: insula Pharos, Alexandria, Egipt
Construit: circa 300–280 î.Hr.
Înălțime: peste 100 m
Soarta: distrus treptat de cutremure (secolele X–XIV)
Farul din Alexandria a fost poate cea mai utilă dintre minuni. Construit pe micuța insulă Pharos, în fața portului, el arăta drumul corăbiilor printr-o zonă de coastă joasă și periculoasă. Numele insulei a ajuns să însemne chiar „far” în multe limbi: phare în franceză, faro în italiană și spaniolă, far în română.
Proiectul este atribuit arhitectului Sostratos din Cnidos, pe vremea primilor regi din dinastia Ptolemeilor. Farul avea peste 100 de metri și era printre cele mai înalte clădiri ale lumii antice. Avea trei niveluri: o bază pătrată, un corp octogonal și un vârf cilindric. Deasupra se afla o statuie, poate a lui Zeus sau a lui Poseidon. Noaptea, în vârf ardea un foc mare, iar ziua oglinzi de bronz reflectau lumina soarelui. Lumina se vedea, se spune, de la zeci de kilometri.
Farul a funcționat mai bine de un mileniu și a servit drept model pentru multe faruri de mai târziu. Cutremurele din secolele al X-lea și al XIV-lea l-au avariat grav, până când a ajuns o ruină.
În 1477, sultanul mameluc Qaitbay a construit pe locul lui o fortăreață, folosind o parte din pietrele vechiului far. Cetatea Qaitbay se vede și azi. Din anii 1990, scafandrii-arheologi au găsit în apele portului blocuri uriașe și statui care ar putea proveni din far, iar descoperirile ne ajută să înțelegem cum arăta.